BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Youtube BCDE Mioveni: www.youtube.ro/c/BCDEMioveni
Facebook BCDE Mioveni: www.facebook.com/BCER.UBCE
Ioan 1:46 "Vino si vezi!"
Biserica Crestina dupa Evanghelie Mioveni - 2024
Biserica Creștină după Evanghelie din România - www.bcer.ro
Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. (Mt 10:8)
► MÓTTO FA 2:42. Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni.
BCDE Mioveni - www.bcde.ro
Contactează-ne: bcde.mioveni@gmail.com
Distribuirea materialelor de pe canalul nostru se poate face NUMAI prin SHARE.
Materialele noastre nu pot fi repostate, copiate, multiplicate sau folosite sub nici o forma, toate materialele video de pe canalul oficial al BCDE Mioveni, sunt proprietatea BCDE Mioveni si orice incalcare va fi semnalata catre youtube.
BCER - Biserica Crestina dupa Evanghelie Mioveni str. Automobilistilor nr. 12B cod 115400
Program : Duminica 10:00 - 12:00; 18:00 - 19:30 Miercuri 18:00 - 19:30


BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Ultimile clipe ale omenirii sunt aproape. Dar noi mai suntem aproape de Hristos? Când multe lucruri nu merg cum ne așteptăm, interpretăm greșit? Ne-am obișnuit cu ce este în jur și credința noastră a slăbit. Nu ne mai gândim la venirea Lui pentru că avem de terminat atât de multe aici...
Mai mult acum ca oricând avem nevoie să ne rugăm cu credința că El ne va asculta și va răspunde. Trebuie să ne sfințim viața în Cuvântul Său. Când citim Biblia nu o citim ca să scăpăm de o corvoadă ci ca să-L cunoaștem pe El.
Să cunoaștem corect pe Dumnezeu este cheia unei vieți din abundență. Mulți sunt amărâți, apăsați, trăiesc cu tristețe pentru că ei consideră doar o dimensiune din Dumnezeu, aceea de Judecător și uită că Dumnezeu este milos, îndurător, plin de bunătate.
Trebuie să avem o credință care să ne ducă către tronul harului nu al judecății. Nimeni nu e perfect aici și toți greșim în multe feluri. Dar prin harul Lui, El ne iartă și ne binecuvântează.
Trebuie să avem inima deschisă și să nu ne mai concentrăm pe greșelile noastre ci pe mila lui Dumnezeu. Trăim prin har nu prin fapte, iar harul Lui este cel care ne eliberează.
Tu cum privești la Isus? Ca la un Mântuitor sau ca la un Judecător?


Alexandru_Fintoiu

1 week ago | [YT] | 4

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Te lăudăm pentru că Tu ești un Dumnezeu care ne asculți. L-ai trimis pe Isus pentru noi. Chiar și când pare că nu se întâmplă nimic, Tu ai un plan. Oamenii vin la Tine, nu că stai deoparte neimplicat ci pentru că asculți rugăciunile făcute cu credință.
Tu nu ești insensibil, surd, nepăsător față de cel care vine cu credință înaintea Ta. Nimeni nu e scutit de greșeli, dar Tu ne umpli de îndurare, ne asculți prin minuni. Da, iertarea ta e o minune activă în fiecare zi.
Prin rănile Tale suntem vindecați noi. Nu există salvare fără Tine. Vrem să Te ascultăm, să te cinstim nu doar vorbind dar și prin faptele și atitudinile noastre. Ne uităm în fiecare zi la ce ai făcut pentru noi și ne minunăm, ești glorios, grozav, sfânt, oare cine poate sta împotriva Ta?
Avem nădejde în Tine și pentru prezent și pentru viitor. Toate sunt în mâna Ta, familiile noastre, prietenii noștrii, oamenii din jur, muncile noastre, lucruri, nimic nu e la întâmplare.
Te iubim și îți mulțumim pentru cer. Acolo unde nu vor mai fi lacrimi, nu vom mai ști ce înseamnă tristețe, durere sau apăsare. Acolo vom fi cu Tine pentru totdeauna. Aici gustăm și vedem că ești bun, acolo suntem săturați de bunătățile Domnului.
Rămâi cu noi și în noi în orice clipă, că fără Tine am fi pierduți în lumea asta care și-a pierdut busola. Nu ne lăsa, nu obosi, însoțește-ne pretutindeni și binecuvântează-ne!
Așteptăm în liniște ajutorul Tău. Amin.

Alexandru_Fintoiu

2 weeks ago | [YT] | 4

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Dumnezeu ne oferă șansa să Îi spunem ce vrem. Când Domnul Isus s-a întâlnit cu orbul, acesta a primit o întrebare din partea Fiului lui Dumnezeu. Ce vrei să-ți fac? Această întrebare răsună și astăzi și are ecou în inimile celor care cred în Hristos.
De multe ori avem impresia că Dumnezeu nu dorește să ne împlinească dorințele, mai ales când pare că nu răspunde cum vrem rugăciunilor sau când cerul tace. Problema este că avem credința prea mică nu că Dumnezeu nu dorește să ne răspundă.
Avem perioade când ne mulțumim cu fărâmiturile din viața de credință. Cum zicea cineva, că dacă se închide ușa și mă prinde în interiorul împărăției lui Dumnezeu, e perfect. Dar dacă nu te prinde? Să stai pe marginea prăpastiei este tare periculos, poate veni un vânt mai puternic și gata.
Cu Dumnezeu suntem îndemnați să experimentăm, să aprofundăm, să cunoaștem mai mult din El, nu să fim mulțumiți cu picături. Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze, să avem ce ține de cer și toate celelalte, dar noi nu vrem. Credința noastră se opune constant lui Dumnezeu prin puținul pe care îl aduce ca ofrandă.
Nu știu ce ne ține. Poate prea multă preocupare pentru ce este în jur. Poate prea multă muncă fără pauză sau poate dimpotrivă, umplem timpul cu ce nu contează. Dumnezeu ne întreabă în fiecare zi, ce vrei să-ți fac?
Orbul a răspuns acestei întrebări fără ocolișuri, fără istorie, pur și simplu și-a manifestat credința în Hristos. Spune-I lui Dumnezeu cu credința că El poate, nu că va putea în viitor, că El poate chiar acum. E posibil că dacă crezi că poate mai încolo, să nu fie o scuză că de fapt nu crezi că poate.
Lasă robinetul harului îmbelșugat să curgă... Nu-l opri.


Alexandru_Fintoiu

3 weeks ago | [YT] | 4

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Vremea în care poate fi găsit Dumnezeu se apropie de final. Harul lui Dumnezeu de care orice om poate beneficia mai are puțin și își va îndrepta privirea în altă parte. Astăzi însă e o zi binecuvântată pentru că Dumnezeu a avut milă și putem să-L căutăm.
E grozav când știi că oricând te poți baza pe Dumnezeu. Sunt oameni care cred că dacă au resursele materiale necesare nu mai au nevoie de nimic. Când acestea nu mai sunt nu mai au în ce să-și pună încrederea.
Sunt alții care cred că dacă au cunoștință despre toate și știu orice, și-au îndeplinit scopul. Când viața se apropie de final, nu au pe cine să se bazeze și rămân singuri. Oamenii care se încred în puterea lor li se pare că pot muta munții, că nimic nu-i poate înfrânge, până când apare o boală care nu mai poate fi rezolvată omenește, atunci pare că totul se prăbușește.
Când îți pui încrederea în tinerețe și crezi că viața pare de nesfârșit, că ai totul în față, până când vine un val în viața ta, atunci te apasă dezamăgirea și tristețea pentru că fără Dumnezeu nu poate fi fericire.
Astăzi este încă o zi, încă un motiv, încă o posibilitate de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru că suntem datorită Lui și vom fi și mâine tot prin harul Lui. Astfel avem asigurat prezentul, viitorul și iertat trecutul.
Rămâne să ne bucurăm și să-L lăudăm pe Domnul pentru bunătatea Lui. Restul vin și pleacă, El rămâne. Toate celelalte ni le dăruiește pe deasupra, doar să fim în stare să le gestionăm...

Alexandru_Fintoiu

4 weeks ago | [YT] | 5

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Nu știu cum au reacționat când au văzut limbile de foc peste ei. Experiențele cu Dumnezeu sunt speciale, te marchează pentru toată viața și îți influențează prezentul și viitorul. Ucenicii au trecut printr-o grămadă de evenimente speciale.
Nu doar că au văzut multe minuni dar pentru ei aproape că erau la ordinea de zi. După înălțarea Domnului, avea să fie rândul lor, ei trebuiau să semene sămânța. Profesorul plecase dintre ei și acum dădeau examenul.
Nu poți trece un examen fără pregătire iar ucenicii au avut din plin parte de ea. Erau proaspăt ieșiți de pe băncile facultății și aveau de dat licența ca apoi, să meargă mai departe. Dumnezeu avea să le dea puterea necesară pentru a putea birui, pentru a continua ca niște învingători, pentru a putea învinge obstacole, fie ele și pământești.
Nu erau supraoameni, dar erau plini de Duhul Sfânt. Nu erau mari filosofi dar erau plini de iubire, răbdare, pace, roadele duhului... Nu trebuie să știi multe lucruri în viața asta dar dacă mergi înainte cu Dumnezeu, ai totul.
A fi plin de Duhul Sfânt înseamnă să lași orice distragere în urmă și să privești cum strălucește cerul, cum se bucură îngerii și cât de frumos este Soarele dreptății. Nu te mai poți uita înapoi...
Rusaliile vorbesc despre dragostea arzătoare, pasiunea plină de foc sfânt, pacea fără pricepere de mare și un Dumnezeu glorios!

Alexandru

1 month ago | [YT] | 4

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Dacă scoți un cărbune din foc, singur, se stinge repede. Așa este și cu creștinul care nu frecventează biserica. Teoria aceea că ai credința în inimă, nu se aplică ca o scuză să nu mergi la biserică. În ultimul timp, entuziasmul pentru prezența la casa lui Dumnezeu a scăzut.
Poate și din pricina așteptărilor nerealiste sau poate pur și simplu nu îți place. Indiferent cum este, e nevoie de o redresare și de o calibrare a alteptărilor. Până la urmă mergi pentru Isus și El te va binecuvânta.
Pe de altă parte sunt biserici unde oamenii au crezut că ei sunt stăpâni, nu există o dragoste autentică, relații frumoase între membrii, pentru că s-a crezut că trebuie să conduci ca un taliban, cu pușca la picior.
Dumnezeu este dragoste. El ne-a iubit curat, fără fanatism, în smerenie S-a dat pe Sine Însuși, ca și eu și tu să credem în jertfa Lui și să fim transformați. Dacă transformarea este lipsită de iubire și înțelegere, dacă nu este smerenie, dacă nu este sacrificiu, atunci ea nu este autentică.
Când cumpărărm un parfum, vrem să fie original ca să dureze mai mult timp. Așa ne dorim ca viața nostră să fie dominată de autenticitatea lui Hristos. Unde este El nu este moarte, parfumul lui Dumnezeu durează o veșnicie.
Tu cu ce parfum te dai? Ești copilul lui Dumnezeu?

Alexandru_Fintoiu

1 month ago | [YT] | 8

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Domnul Isus a fost cu ucenicii câțiva ani. Fără îndoială că ucenicii L-au cunoscut, au auzit învățăturile Lui, au văzut faptele Lui, mărturisirile Lui, Îl iubeau și Îl prețuiau. Totuși, după ce Domnul a murit la cruce, au fost zguduiți în interiorul lor.
Cu toate acestea, speranța s-a reaprins când El S-a arătat în mijlocul lor. Atunci L-au văzut înviat. În ciuda tuturor acestor experiențe cu Dumnezeu, la marea Tiberiadei iar nu L-au cunoscut. Isus sătea pe țărm dar ucenicii nu știau că este Isus.
Noi creștinii avem și noi experiențele noastre cu Dumnezeu sau ar trebui să le avem. Mergem la biserică de ani întregi, auzim atâtea predici și cântări, vedem oameni transformați, dar sunt situații când nu știm că este Isus în circumstanța noastră, în problema noastră, în durerea noastră, în bucuria noastră.
Răspundem acestor situații ca niște oameni singuri, fără ajutor, fără rugăciune, fără acel discernământ clar la care nădăjduim. Domnul știe că nu Îl vedem și ne pune întrebări, iar noi nu știm că este El, dar, în ciuda acestor lucruri, încercăm să facem ce spune El.
Când nu L-am recunoscut pe El dar am acționat, în conformitate cu Scriptura, ochii ni s-au deschis și am putut vedea abundența de binecuvântări ce s-a revărsat asupra noastră când norul a plecat. Abia atunci îți dai seama ce minunat este Dumnezeu, când acționezi fără să Îl vezi știind că El este acolo și veghează. Se numește credință.
După ce au aruncat mreaja la cuvântul ce le-a fost zis, fără să știe că era Isus, mreaja s-a umplut de pești și L-au recunoscut.
S-ar putea ca mulți din noi să fim în astfel de situații unde nu înțelegem cum am ajuns și de ce să ne luăm, care e scopul și de ce pare că suntem singuri. Pășim însă prin credință conform Bibliei iar apoi Îl vom cunoaște și-L vom vedea.
Să nu uităm, Domnul era pe mal iar ucenicii pe mare. Din marea vieții trebuie să nu ne întoarcem la mal cu mâna goală. Fie un om mântuit, fie o experiență din care ieșim mai tari, cu ceva venim.
Chiar și cu un pește de mâncare pentru alții...

Alexandru_Fintoiu

1 month ago | [YT] | 6

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Toți oamenii sunt preocupați de viitor. Unii se gândesc atât de mult la el încât uită să trăiască. La ce se întâmplă în jur pare că nu va mai exista prea mult viitor. Dumnezeu va spune stop în dreptul ceasului iar timpul se va opri.
Dar asta nu trebuie să sune pesimist pentru oamenii mântuiți. Dimpotrivă, se apropie clipa venirii Domnului și-L vom vedea așa cum este. Spiritul omului de conservare îl face pe acesta să se gândească doar cum să salveze ce este aici, când ar trebui să-și salveze sufletul.
Alții au strâns conserve și lucruri neperisabile crezând că așa se pot salva. Ei nici nu iși dau seama că de Dumnezeu nu te poți ascunde. Dar te poți ascunde în Dumnezeu. Singurul care poate ierta. Atât de mult a iertat încât suntem colpeșiti de har în fiecare zi. Atât de mare este răbdarea și bunătatea lui Dumnezeu!!
Fiecare om trebuie să realizeze că are o problemă urgentă de rezolvat și aceea nu este nici de matematică nici circumstanțială, ci păcatul care îl înfășoară în vălurile lui. Nu se poate rezolva cu bani, cu fapte, cu generozitate sau cu râvnă. De altfel omul nu putea rezolva problema asta motiv pentru care a găsit Dumnezeu soluția.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Fiecare din noi trebuie să creadă.

Alexandru_Fintoiu

1 month ago | [YT] | 4

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Apostolul Pavel a făcut o afirmație puternică. “Pot totul în Hristos care mă întărește.” Nu poți totul de unul singur, asta e clar. Singur nu reușești să biruiești pe Goliat sau orice uriaș care ți-ar ieși în cale. Singur ești izolat și ești pradă sigură celui rău.
Apostolii se întâlneau și erau toți împreună. Niciodată singur nu poți să răzbești. Dar dincolo de ajutorul pe care ți-l poate da un om, un prieten sau cineva drag, Hristos este cel care a făcut și va face diferența întodeauna.
Cu toții avem de luptat cu uriașii din viața noastră. Uneori ei sunt discreți, ca dintr-o data să apară și să-ți facă viața un chin. De Goliat nimeni nu a auzit până când, dintr-o data, filistenii l-au pus la înaintare. Evreii se așteptau la o luptă normală, ca mai înainte și când colo, aveau în fața lor un munte de trecut.
Problema era că muntele avea sabie și scut și vorbea cutremurător! Niciunul din ei nu putea să facă un pas. Totuși, David, un copil, avea să poată, pentru că el era în Dumnezeu.
Când ești cu Isus totul poate deveni posibil. Cineva îmi povestea că a fost la doctor și că doctorul voia să îi dea un diagnostic grav, motiv pentru care l-a rugat pe omul acesta să se așeze. El nu a vrut iar când a aflat a început să zâmbească. Doctorul a rămas uimit. Văzuse oameni care leșinau de teamă. Dar, cine umblă cu Dumnezeu știe că poate totul în Hristos.
Dumnezeu vindecă, binecuvântează când nu te aștepți, te ridică atunci când pare că e imposibil să stai în picioare și te iartă când niciun om nu o poate face.
Poți totul, dar nu singur ci cu Isus! Ce ziceți?

Alexandru_Fintoiu

2 months ago | [YT] | 7

BCDE Mioveni (www.bcde.ro)

Apostolul Pavel spunea că vrea să facă binele, dar răul stă lipit. Din păcate nu doar lui i se întâmpla asta. Fiecare om care umblă în lumină are lângă el acea umbră a firii, a răului care caută să bată la ușă și să intre.
Lupta este crâncenă și de multe ori picăm în capcane întinse, dar ne ridicăm din ele. Nu rămânem acolo pentru că doar cel care rămâne căzut este cu adevărat învins. Spunea Domnul Isus că este ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați.
Probabil că doar oamenii care știu cu adevărat ce înseamnă jertfa Domnului pe cruce cunosc această sete de neprihănire. Simți că o dorești din toată inima ta și urăști faptele rele și greșite pe care le faci. Doar neprihănirea te satură pe când păcatul te usucă.
Totuși în trupul acesta supus putrezirii sunt atâtea neputințe și incapacități. De multe ori te străduiești și obosești căutând pacea și sfințirea și uiți că ele sunt la o rugăciune distanță. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne rugăm neîncetat.
Oamenii cred că rugăciunile adevărate înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie de ore, însă, Domnul Isus răspunde și la o rugăciune făcută în gând în câteva secunde. Noi putem “bombarda” cerul cu zeci de rugăciuni scurte iar dacă sunt făcute din inima Dumneze va lucra.
Să nu uităm că El apreciază calitatea actului de închinare, nu cantitatea, oricât de religios și spiritual ar suna. Nu există o rețetă a succesului, dar există o rețetă sigură a rugăciunii, credința!
Fără credință este cu neputință să Îi fim plăcuți...
Domnul să ne facă credința să crească!

Alexandru_Fintoiu

2 months ago | [YT] | 7