Paul Maior - Canal oficial de Youtube

Mă consider un spirit antreprenorial prin excelență. De tânăr vedeam oportunități financiare în domenii în care alții pierdeau bani sau timp.

Astăzi viața mea gravitează în jurul bursei, care pentru mine s-a transformat dintr-o pasiune într-un stil de viață. Sunt un investitor optimist și știu să transform pesimismul celorlalți în oportunități de investiții.

Am ales să trăiesc și să evoluez financiar într-un domeniu foarte puțin cunoscut în România, care are un potențial enorm de viitor, și nu singur, ci împreună cu o ”armată” de investitori la fel de pasionați de bursă ca și mine.

Realizări:
- Am mentorat prin MaiorArmy.ro peste 2000 de investitori de succes.
- Dețin în portofoliu peste 30 de companii listate și nelistate la bursă.
- Sunt președinte INVEST CLUB, primul si cel mai mare club de investitori din Romania cu peste 35.000 de membri.
- Am lansat primul hub de investitori la bursa din România.


Paul Maior

De-asta sfatul meu pentru toti cei ce sunt obisnuiti sa se multumeasca cu un salar (indiferent cat de mic sau mare ar fi) sa inceapa sa investeasca la bursa, sa isi creeze un portofoliu performant si adaptat tot timpul vremurilor si oportunitatiilor din piata.

Investițiile la bursă pot deveni unul dintre cele mai puternice instrumente pentru construirea libertății financiare. Diferența dintre succes și eșec este dată de educație, disciplină și mediul în care alegi să evoluezi ca investitor.

Dacă vrei să investești informat, să ai acces la analize profesioniste și să faci parte dintr-o comunitate serioasă de investitori, te invit să te alături comunității MAIOR ARMY.

👉 Completeaza formularul de inscriere si hai in comunitate.
www.paulmaior.com/mentorat
👉 Toate detalile si beneficiile comunitatii le gasesti pe aceasta pagina!
maiorarmy.ro/prezentare-premium

Let's gooooooooooo! 🚀

3 days ago | [YT] | 2

Paul Maior

1 IUNIE nu inseamna doar Ziua Copilului. Poate fi si ziua in care iei una dintre cele mai importante decizii pentru viitorul tau financiar sau al copilului tau.

Din pacate, la scoala NU ne invata nimeni cum sa investim, cum sa ne protejam banii de inflatie sau cum sa construim avere pe termen lung. Iar multi oameni realizeaza asta prea tarziu…

De aceea, cu ocazia zilei de 1 IUNIE, ofer o REDUCERE de 35% la accesul in comunitatea mea privata de investitori – MAIOR ARMY.

Aceasta promotie este atat pentru:

- parintii care vor sa inceapa sa construiasca un portofoliu de investitii pentru copilul lor
- oamenii care vor sa inceapa sa investeasca la bursa, dar au nevoie de un mentor si de o comunitate serioasa langa ei
- cei care vor sa invete cum sa analizeze companiile si piata financiara in mod corect
- cei care inteleg ca educatia financiara este una dintre cele mai bune investitii pe care le poti face in viata

In MAIOR ARMY nu primesti doar acces la informatii.

Primesti:

- acces timp de 1 AN la comunitatea privata
- acces la grupul nostru privat cu peste 100 de investitori seriosi care analizam piata impreuna
- acces la continut educational, analize, stiri si discutii despre investitii
- o discutie lunga cu mine pe ZOOM in care iti explic cum analizez eu piata si cum imi construiesc portofoliile
- sprijin si ghidare pentru a incepe sa investesti mult mai informat si mai responsabil

Pentru mine, investitiile NU inseamna imbogatire peste noapte.

Inseamna:

- libertate financiara
- independenta
- siguranta pentru tine si familia ta
- capacitatea de a profita de oportunitatile pe care multi nici macar nu le vad

Daca vrei sa investesti in viitorul tau sau al copilului tau, acum este unul dintre cele mai bune momente sa incepi.

👉 Beneficii & inscriere in comunitate:
maiorarmy.ro/prezentare-premium/

Tot ce trebuie sa faci pentru a beneficia de REDUCEREA de 35% este sa imi trimiti:

- un mesaj privat SAU
- un email la contact@paulmaior.ro

cu textul: "VREAU REDUCEREA”

Ne vedem in comunitate. 🚀

1 week ago | [YT] | 4

Paul Maior

Diseara (dupa ora 23:00) sunt raportari foarte faine pe wallstreet iar eu personal mi-am plasat deja de luni ordinele pentru intreaga saptamana si sunt optimist ca se va termina tare bine.

Voi cum vedeti raportarile financiare ale companiilor care raporteaza diseara?

-- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

👉 Puteti investi la bursa aici:
bit.ly/cont-etoro sau aici bit.ly/inregistrare-xtb sau aici go.joinnaga.com/investclub/

-- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

Daca vrei sa incepi sa investesti la bursa, sa intelegi de ce sa cumperi o actiune, de ce sa nu o faci si sa nu mai fii singur in fata pietei, te invit sa faci parte din MAIOR ARMY, o comunitate de peste 100 de investitori unde analizam impreuna companiile, discutam despre oportunitatile din piata si raspundem la toate intrebarile membrilor.

👉 Link de inscriere in comunitate: maiorarmy.ro/prezentare-premium

Va salut si va astept sa incepem 2026 in forta fiindca va fi un an cu numeroase evenimente de care merita profitat din plin cu investitiile!

1 week ago | [YT] | 3

Paul Maior

DA, poate pare ca totul la bursa e scump si multa lume spune ca “e prea tarziu” sa mai investesti. Adevarul este ca pe bursa intotdeauna exista oportunitati pentru cei disciplinati, pentru cei care inteleg cum sa analizeze o companie, cum sa isi construiasca un portofoliu diversificat si cum sa gandeasca pe termen lung, nu emotional de pe o zi pe alta.

Atat la Bursa de Valori Bucuresti, cat si pe bursele internationale, exista companii care pot genera randamente foarte bune pentru investitorii care stiu ce fac si care au rabdare.

Problema este ca majoritatea oamenilor cauta “lovitura rapida”. Vor profit in 2 saptamani. Vor sa cumpere azi si sa fie bogati maine. Bursa nu functioneaza asa. Adevarata performanta se construieste in ani de zile, cu disciplina, strategie si educatie financiara.

Exact din acest motiv am creat MAIOR ARMY: o comunitate privata de investitori unde oamenii invata impreuna, analizeaza impreuna si se ajuta intre ei sa devina investitori mai buni.

Pentru ca atunci cand esti singur, emotional, fara experienta si fara un plan clar, sansele sa iei decizii proaste cresc enorm. In schimb, cand ai langa tine o comunitate activa si un mentor care sa te ghideze minim 1 an de zile, deja lucrurile se schimba complet.

Nu trebuie sa stii tot de la inceput. Important este sa incepi corect si sa construiesti un plan pe termen lung indiferent cat de complicata devine economia, politica sau piata.

Cei care vor castiga pe termen lung nu vor fi cei care fac “spectacol” pe internet, ci cei disciplinati, educati si consecventi.

Investitia cea mai importanta pe care o poti face astazi nu este intr-o actiune. Este in educatia ta financiara.

Iar daca ma intrebi ce pachet iti recomand la inscriere, raspunsul meu este clar:
👉 "Pachetul PLATINUM MAIOR ARMY"
👉 Vezi detalii si beneficii comunitate: maiorarmy.ro/prezentare-premium

De ce ti-l recomand?

Pentru ca acolo ai acces la TOT:

- acces la toate materialele de pe site (stiri, cursuri, tutoriale, analize etc)
- acces la grupul privat de pe DISCORD unde sunt deja peste 100 de investitori seriosi impreuna cu care vrem sa cumparam toata Romania
- acces la o discutie lunga cu mine pe ZOOM unde iti explic cum analizez eu piata, cum caut oportunitati, cum analizez companiile si iti arat inclusiv unul dintre portofoliile mele

Iar scopul discutiei nu este sa copiezi pe cineva. Scopul este ca dupa acea discutie sa poti sa iti construiesti SINGUR propriul tau portofoliu si sa intelegi ce faci cu banii tai pe termen lung.

👉 Daca vrei sa intri in comunitate, pana DUMINICA, 31 mai, ora 23:59, daca imi trimiti mesaj privat sau email la contact@paulmaior.ro cu textul: “VREAU REDUCEREA” iti ofer 35% REDUCERE la pretul abonamentului de pe site.

Ne vedem in MAIOR ARMY 🚀 Prima armata de investitori la bursa din Romania.

1 week ago | [YT] | 1

Paul Maior

In ultima luna am fost prins cu foarte multe si n-am avut timp de inscris oameni noi pe in grupul privat de pe DISCORD care sa ii ajut cu mentoratul pe partea de investitii la bursa.

Stiu ca sunteti unii care mi-ati scris ca doriti sa stam la discutii asadar am sa imi fac loc de inca 4-5 persoane pana la finalul lunii pe care sa-i ajut sa-si faca ordine in ganduri, portofoliu fiindca la majortitatea dintre ce cu care interactionez vad foarte multa panica, incertitudine si actionat la plezneala ceea ce e foarte gresit.

ATENTIE: Acest mentorat NU e adresat traitorilor de clipa cu fantasme de lupi de pe wallstreet care cred ca daca stau toata ziua in grafice fac ceva inteligent. Pentru aia va recomand cazinourile. E mult mai fain si poate va alegeti si cu un whisky pe gratis.

Daca va intereseaza INVESTITII pe termen lung in adevaratul sens al cuvantului si sunteti interesati de formarea unui portofoliu inteligent si adaptat vremurilor va astept in comunitate unde sunt peste 130 de investitori care sunt gata sa va ajute cu sfaturi, analize de companii, in asa fel incat, dupa ce le parcurgeti sa puteti face propriul portofoliu de investitii.

👉 Inscrierile la MENTORAT se pot face completand formularul de mai jos dupa care va voi contacta eu: www.paulmaior.com/mentorat/

👉 Pentru inscrierea in MAIOR Army puteti accesa acest link: maiorarmy.ro/prezentare-premium/

PS: Pachetul PLATINUM din MAIOR ARMY include si programul de MENTORAT cu mine + acces pe canalul propriu de DISCORD unde discutam impreuna investitiile noastre.

Nu uitati de REDUCEREA de 35% care e inca valabila tuturor celor ce imi trimiteti un mesaj privat cu textul "VREAU REDUCEREA" pe oroce retea sociala sau la email contact@paulmaior.ro

Let's gooooooo! 🚀

2 weeks ago | [YT] | 4

Paul Maior

Astazi mi-a aratat portofoliul de investitii la bursa un FOST membru platinum din MAIOR Army, care a fost membru doar 1 AN dupa care a facut pauza fiindca s-a orientat spre imobiliare iar azi mi-a zis ca vrea sa revina pe partea de investitii la bursa si crypto, si cu cine altcineva ar putea face asta daca nu tot cu mine.

Trecand peste mandria si responsabilitatea pe care o simt cand cineva revine sau continua sa ramana la mine in comunitate, cand i-am vazut portofoliul, dupa ce l-am intrebat DE CE a adaugat fiecare dintre companiile pe care le avea in portofoliu, am avut o mare bucurie sa vad ca ABSOLUT FIECARE companie era adaugata in portofoliu cu un scop anume, stia foarte clar toate detalile exact asa cum l-am invatat si cum s-a obisnuit din comunitate din discutiile cu ceilalti membri.

Eu cand va spun ca in MAIOR ARMY se creaza cei mai TOP investitori ai Romaniei, nu glumesc deloc. Incet si sigur fiecare membru devine INVESTITOR in adevaratul sens al cuvantului, devine independent financiar in fiecare zi si cu ficecare investitie facuta cu cap!

Intră în Maior Army pe DISCORD și ai acces la sfaturi fundamentate despre ce (și când) să cumperi sau să vinzi, cursuri și cele mai noi informații legate de investiții, bursă și crypto.

👉 Beneficii & link inscriere in comunitate: maiorarmy.ro/prezentare-premium/

Va asigur ca in Romania daca vrei sa devii INVESTITOR, nu exista alta comunitate cu un mindset de INVESTITOR pecum gasiti in MAIOR ARMY! Cu toata modestia si cu tot respectul pentru toata piata de educatie financiara din Romania va spun asta. Nu ca e a mea, ci pentru ca e CE TREBE.

Va astept in comunitate si haideti sa cumparam impreuna toata tara asta si pe a altora. Dada, suna a vorbe mari, dar va asigur ca la asta lucram si credeti-ma ca satisfactia e la cote maxime!

Inscrierea in MAIOR ARMY e cea mai buna decizie investitionala pe care o poti lua pentru tine. Asadar nu mai sta pe ganduri si hai inauntru!

👉 Beneficii & link inscriere in comunitate: maiorarmy.ro/prezentare-premium/

3 weeks ago | [YT] | 11

Paul Maior

👉 Planuri de Investiții - Un mod inteligent de a investi pasiv la bursa

Planurile de investiții sunt un produs ușor de utilizat pentru investițiile pasive ale economiilor dvs. În cadrul acestei soluții puteți construi planuri de investiții prin alegerea ETF-urilor care vă interesează, stabilind în mod liber procentul fiecărei investiții și gestionându-le în mod flexibil. Ca parte a planurilor de investiții, puteți avea chiar mai multe planuri diferite (portofolii) formate din ETF-uri diferite.

👉 Afla mai multe despre cum functioneaza:
link-pso.xtb.com/pso/NwTOm

3 weeks ago | [YT] | 4

Paul Maior

Mna ... ca sa nu spuneti ca doar bursa din Romania ma intereseaza de, am zis ca revin cu un mic update pentru curiosi si sa va fac si un CADOU pentru cei ce sunteti sau vreti sa incepeti sa investiti in educatia voastra si sa investiti la bursa! 📊

Asadar, iata ca si investitiile pe bursa din SUA merg bine daca stii sa-ti faci temele si pui mana pe carte, apropo de cei ce nu inteleg zilele astea diferenta dintre ABB si IPO/SPO (ca tot e VIRAL subiectu). 🤦🏻‍♂️

In poza atasata va prezint evolutia investitiei mele in INTEL, pe care am facut-o in urma cu aproximativ 1 an, dar in ultima luna si-a facut maxim de cap! 😂

Si asta e doar UNA dintre companiile analizate in grupul meu privat de investitori unde analizam piata impreuna, rapoarte financiare si punem osu la treaba. Nu mai pun poza si cu AMD, ASML sau tranzactile pe petrol ca nu asta e scopul postarii mele.

-- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

👉 Puteti investi la bursa aici:
bit.ly/cont-etoro sau aici bit.ly/inregistrare-xtb

-- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

CADOU pentru voi:

Daca vrei sa incepi sa investesti la bursa, sa intelegi de ce sa cumperi o actiune sau orice alt activ, de ce sa nu o faci si sa nu mai fii singur in piata, te invit sa faci parte din MAIOR ARMY, o comunitate de peste 100 de investitori unde analizam impreuna companiile, discutam despre oportunitatile din piata si raspundem la toate intrebarile membrilor.

Vrei sa faci si tu parte din comunitate?

Pana duminica 10 mai, ora 23:59, va ofer REDUCERE de 35% tuturor celor ce imi trimiteti un mesaj privat sau un email la contact@paulmaior.ro cu textul "VREAU REDUCEREA" si va ajut eu cu inscrierea.

👉 Detalii si beneficii comunitate, aici: maiorarmy.ro/prezentare-premium

Va salut si hai la treaba fiindca va fi un an cu numeroase evenimente de care merita profitat din plin cu investitiile!

1 month ago | [YT] | 6

Paul Maior

Pe 21 mai, incepand cu ora 18:00, vă așteptăm la Invest Club - HUB-ul Investitorilor la bursă din Cluj-Napoca la un eveniment unde îl vom avea ca invitat special pe Horia Cardoș, fondator si CEO Agroland pentru o discuție directă cu investitorii.

În SUA, Tractor Supply este un compounder de 23 de miliarde de dolari. În Europa, același model trăiește în cooperative private de peste 100 de ani: Aveve, Lagerhaus, Welkoop. Inaccesibile investitorilor.

👉 Confirma participarea aici: luma.com/l1h0g4vk

Agroland este singurul vehicul listat din CEE care combină integrarea verticală cu transparența unei companii publice.

Vă aștept să vorbim despre ce urmează.

1 month ago | [YT] | 5

Paul Maior

De foarte multe ori mi s-a spus ca nu accept critica sau ca sunt arogant in a alege oamenii cu care imi petrec timpul. Treaba e foarte simpla, si avand cateva minute libera am sa incerc sa va explic cum sta treaba.

Intotdeauna am preferat si prefer sa fiu cel mai prost dintr-un grup de destepti decat cel mai destept dintr-un grup de prosti. Ma deprima prostii si nu functionez la adevaratul potential. Iar daca prostii sunt si rai (sau fereasca Dumnezo, IPOCRITI) atunci intervine si scarba si e belea mare!

La prima urma de ipocrizie, falsitate, zambet fals din partea persoanei cu care discut (indiferent cine e) mi se declanseaza scarba care incet incet se exteriorizeaza si devin usor violent ceea ce nu-mi place si prefer sa evit.

Accept EXCLUSIV criticile persoanelor pe care ii respect sau al caror nume ma duce cu gandu la ceva realizari in domeniul in care ma critica. Unde vad urma de ipocrizie critica devine jignire instant si trebuie tratata ca atare.

Accept prostia uneori insa am toleranta zero la ipocrizie, rautate si nesimtire. odata ce simt lucrurile astea, in general fac sa se aleaga praful de tot fiindca n-am avut, nu am si nu voi avea niciodata nimic de pierdut pe termen lung, iar ce e pe termen scurt nu m-a interesat si nu ma va interesa niciodata.

In general tin langa mine doar oameni pe care ii consider cu valori, buni, sinceri, directi, care au caracter si de preferinta superiori mie sau de la care am ce invata.

Nu-mi place si evit sa fiu inconjurat de prosti sau oameni rai fiindca odata cu trecerea fiecarei secunde petrecute intr-un astfel de anturaj simt cum incep neuronii unu cate unu sa se duca dracu si starea mea de bine odata cu ei.

Sper ca m-am facut inteles, cat de cat. O seara frumoasa in continuare!

1 month ago | [YT] | 3